miercuri, 2 decembrie 2009

O poveste despre libertate, de Andrea Varga

Istoricul maghiar Andrea Varga, în colaborare cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România prezintă, într-o nouă expoziţie documentară de curând inaugurată, documente şi fotografii despre istoria recentă a ţărilor est-europene. Mai precis, expoziţia intitulată " O poveste despre libertate" documentează evenimentele care au avut loc acum 20 de ani, la căderea Cortinei de Fier.

 

"Soarta şi libertatea noastră nu sunt independente de cele ale celorlalţi nici în spaţiu, nici în timp: nici în România, nici în Europa, dar nici acum şi nici în istoria viitorului”, a declarat istoricul Andrea Varga despre această expoziţie, citată de jurnalistul Daniel Tronaru.Fotografiile şi documentele inedite prezentate publicului în cadrul expoziţiei, provin, în principal, din arhivele principalelor instituţii europene şi a postului de radio Europa Liberă.
"1989 a fost anul în care popoarele din estul Europei şi-au câstigat libertatea, negând oranduirea social-politică de tip bolsevic. Despre această lupta şi despre solidaritatea, de la acea vreme, dintre Estul si Vestul Europei povesteşte, tuturor cetăţenilor liberi ai Uniunii Europene, expoziţia recent inagurată la sediul Reprezentantei UE la Bucureşti", a spus Varga.

Expoziţia va fi deschisă între orele 10 şi 18, de luni până duminică, până la sfârşitul lunii februarie 2010,  la Centrul de Informare de la parterul Reprezentanţei Comisiei Europene.

La vernisaj au fost prezenţi şi au rostit discursuri  comisarului european Leonard Orban, Excelenţa Sa ambasadorul Suediei, Mats Aberg; ES ambasadorul Austriei, Martin Eithinger; Andrea Varga; Niculae Idu; Radu Filipescu şi publicistul Josef Klein-Medeşan.



La cerere, este posibilă vizitarea expozitiei beneficiind de explicaţiile unui ghid. 
Adresa:
Representation of the European Commission in Romania
Str. Vasile Lascar 31, sector 2, 020492 Bucharest
telefon: 00 40 21 203 54 45
fax: 00 40 21 316 88 08

** Andrea Varga a venit  la Bucuresti în urma cu 12 ani cu o bursă Soros, ocupîndu-se cu studierea dosarelor la Arhivele Naţionale dar şi în alte arhive. A semnat zece filme documentare, a editat sau co-editat patru volume de documente şi a realizat mai multe expoziţii. Prima expoziţie, "Printre rînduri" a fost inaugurata în 2006, la Budapesta şi Bucureşti.

Foto: Horváth Ernő

vineri, 2 octombrie 2009

Cel mai scazut consum de energie electrica din ultimii zece ani


» In primele noua luni, consumul de energie electrica a inregistrat o scadere cu peste 10%, in timp ce productia s-a redus cu 12%. De asemenea, consumul de gaze naturale in primele opt luni s-a redus cu 35%. Analistii din domeniul energiei sustin ca este o situatie fara precedent, cel putin pentru perioada ultimilor zece ani, insa aceasta scadere a consumului  nu configureaza deocamdata o eventuala criza in energie. 



Criza economica a lovit in plin si sectorul energetic, reculul inregistrat in domeniul activitatilor economice conducand la o scadere importanta a consumului de energie electrica si, implicit, a productiei de energie. Situatia este similara si pe piata gazului natural, consumul fiind diminuat, in primele opt luni ale anului, cu 35%, potrivit reprezentantilor Transgaz. Consumul de electricitate a scazut in luna septembrie cu 11,4% fata de luna similara din 2008, iar productia s-a diminuat cu 12,8%, declin care depaseste cu putin media pentru primele noua luni, reiese din datele companiei nationale de transport al energiei Transelectrica.
In primele noua luni, consumul de energie a inregistrat o scadere cu 10,1%, in timp ce productia s-a redus cu 12%, potrivit unui raport al Transelectrica transmis miercuri Bursei de Valori Bucuresti (BVB).
"Diminuarea consumului de energie este rezultatul reducerii drastice a activitatilor economice survenite pe fondul crizei. Scaderea consumului este inregistrata in mod special la marii consumatori industriali si este cu siguranta o situatie fara precedent in ultimii zece ani. O scadere mult mai accentuata a avut loc la inceputul anilor ’90, cand economia a fost in colaps. Cu toate acestea, scaderea inregistrata in acest an nu contureaza o criza in sectorul energetic", ne-a declarat Jean Constantinescu, presedintele Institutului National Roman pentru Studiul Amenajarii si Folosirii Izvoarelor de Energie (IRE).

Lunile din acest an cu cele mai ample scaderi, atat la productie, cat si la consum, au fost aprilie si mai. In luna aprilie au fost consemnate o diminuare cu 14% a consumului si o reducere cu 15,6% a productiei. In mai, potrivit Transelectrica, consumul de energie electrica a fost mai mic cu 11,5%, iar productia a fost redusa cu 13,4%.
Desi pe ansamblul economiei diminuarea consumului de energie electrica a fost de 10%, pe segmentul de piata reglementata reprezentat de populatie s-a inregistrat o crestere. Pentru primele sapte luni ale anului, Institutul National de Statistica a comunicat o crestere a consumului casnic de 7,5%.
"In Romania, consumul mediu pe locuitor e de aproximativ 2.500 kWk/an, in timp ce in Uniunea Europeana vorbim de un consum mediu pe locuitor de 4.500 kWh/an. Pe acest segment al consumatorilor casnici, Romania are de recuperat, deci o crestere medie in acest an, de 7%, nu e deloc surprinzatoare", a precizat presedintele IRE.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 2 octombrie 2009

miercuri, 26 august 2009

Masterat in Productie multimedia si audiovizuala, la FJSC

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC) din cadrul Universităţii din Bucureşti, organizează în perioada 8-13 septembrie înscrieri la programul de masterat Producţie multimedia şi audiovizuală. Coordonatoarea acestui program de masterat este conf. univ. dr. Georgeta Drulă.

Examenul de admitere va avea loc în 19 septembrie, ora 9.

Taxa de înscriere 150 lei. Suma se va achita la orice bancă sau sucursală de bancă în contul BCR Sector 5, Cod IBAN: RO 03 RNCB 0076010452620060, Cod fiscal 4505502. Chitanţa de plată a taxei trebuie să poarte numele candidatului.

La inscriere candidatii isi vor exprima optiunea pentru unul sau mai multe programe masterale (in vederea unei posibile redistribuiri).

CONŢINUTUL DOSARULUI DE ÎNSCRIERE

1) Cerere de înscriere şi un dosar-plic alb;
2) Diploma de bacalaureat şi diploma de licenţă, ambele în original;
3) Certificatul de naştere, în copie legalizată;
4) Copie legalizată după certificatul de căsătorie (dacă este cazul);
5) 3 fotografii tip buletin de identitate, pe hârtie fotografică;
6) Chitanţă - taxă de înscriere 150 de lei . Suma se va achita la orice bancă sau sucursală de bancă în contul BCR Sector 5, Cod IBAN: RO 03 RNCB 0076010452620060, Cod fiscal 4505502.
7) Eseu de motivare, în două exemplare;

TAXA DE ŞCOLARIZARE

Taxa anuală de şcolarizare este de 2.500 RON şi se achită în doua rate semestriale la orice bancă sau sucursală de bancă în contul BCR Sector 5, Cod IBAN: RO 03 RNCB 0076010452620060, Cod fiscal 4505502. Chitanţa de plată a taxei trebuie să poarte numele studentului.

Examenul de admitere

Examenul de admitere constă în:

a) eseu/scrisoare de motivatie (cca. 2 pagini), în funcție de interese, afinități, experiența acumulată și specificul programului de masterat; eseul se depune odata cu dosarul de inscriere

b) interviu de admitere – pe baza eseului depus si a ariei de interese a candidatului in specializarea masterului.

Studenţii masteranzi ai FJSC beneficiaza, pe parcursul celor doi ani de studiu, de locuri de cazare in caminele Universitatii din Bucuresti, de burse de studiu si sociale, precum si de burse in cadrul Programului european de schimburi interuniversitare ERASMUS iar în semestrul al IV-lea, de stagii de practică la universităţi partenere în cadrul Programului european Lifelong Learning.

Citeşte şi alte amănunte despre planul de învăţămînt şi programele de masterat organizate de FJSC:

Coordonatoarele programelor de masterat:

Managementul instituţiilor mass-media - Conf. univ. dr. Luminiţa Roşca

Teorii şi metode de cercetare în ştiinţele comunicării - Prof. univ. dr. Daniela Frumuşani

Producţie multimedia şi audio-video - Conf. univ. dr. Georgeta Drulă

Campanii de comunicare în publicitate şi relaţii publice - Conf. univ. dr. Cristina Coman

Jurnalism tematic - Conf. univ. dr. Mirela Lazăr

Comunicare corporativă (Managementul comunicării şi al resurselor umane) - Conf. univ. dr. Viorica Păuş

Detalii despre programele de masterat:

1. Managementul institutiilor mass-media
2. Teorii şi metode de cercetare în ştiinţele comunicării
3. Campanii de comunicare în publicitate şi relaţii publice
4. Producţie multimedia şi audiovizuală
5. Jurnalism tematic

6. Comunicare corporativă (Managementul comunicării şi al resurselor umane)

Mastere ID (pentru absolvenţii pre-Bologna)

Jurnalism & Multimedia
Relaţii publice şi publicitate
Comunicare şi resurse umane

Precizări

În conformitate cu prevederile Universităţii din Bucureşti, media minimă de admitere la master este nota 6 (şase). FJSC va înmatricula toţi candidaţii care obţin note peste această medie, pe locurile bugetate şi pe cele cu taxă; în acest fel, programele de master vor funcţiona cu mai multe grupe de studiu.

Precizăm că locurile bugetare pentru fiecare program de master vor fi stabilite după încheierea inscrierilor, în mod proporţional cu numărul de candidaţi înscrişi pentru fiecare din cele 6 programe de master de zi ale FJSC. În cazul unor solicitări mari, locurile cu taxă se pot suplimenta.

Avantajele cursurilor de masterat la FJSC

- Studiile de masterat organizate de FJSC deschid posibilitatea doctoratului

- Studiile de masterat ofera posibilitatea reconversiei profesionale catre domenii de larg interes (Jurnalism, Publicitate, Relatii Publice, Multimedia)

- Candidatii admisi pe locurile de la buget, ca si cei admisi pe locurile cu taxa vor beneficia de burse (în limita fondurilor disponibile), ca si de locuri în camin (în limita locurilor disponibile).

- Masteranzii FJSC vor putea beneficia de programele Agence Universitaire de la Francophonie, ale Ministerului Educatiei, Erasmus si Leonardo pentru efectuarea unor stagii în strainatate de un semestru sau de un an în Franta, Belgia, Spania, Suedia etc.

Avantajele unui masterat la ID

- Diplomele oferite sunt recunoscute de M. E. C.
- Metoda de invatamant ID este o metoda flexibila ce permite respectarea ritmului propriu de invatare
- Posibilitatea de a lucra si de a invata în acelasi timp, eliminand cheltuielile de masa si cazare necesare in alte sisteme de invatamant
- Metode interactive de predare – invatare - evaluare
- Suport pedagogic continuu:
- Materialele de curs:
- Intâlniri tutoriale.

PROGRAMUL SECRETARIATULUI

Masterat:

Luni - joi ---> 13 - 15

sâmbătă, 23 mai 2009

Mozart - Eine kleine Nachtmusik

Wolfgang Amadeus Mozart- Mică serenadă târzie (Eine kleine Nachtmusik); New Trinity Baroque, Atlanta; Dirijor: Predrag Gosta



Postat pe Youtube de newtrinitybaroque

Wolfgang Amadeus Mozart (născut 27 ianuarie 1756, Salzburg, decedat 5 decembrie1791, Viena) a fost un compozitor austriac.