marți, 9 februarie 2016

Anul unui tipograf care a sfârşit asasinat

Nu s-a născut pe pământ românesc şi nici sfârşitul vieţii nu l-a găsit pe-aici. A murit asasinat şi a devenit martir. Este însă unul dintre cei mai cunoscuţi tipografi români. A fost un erudit, cu o educaţie laică şi religioasă desăvârşită, întruchipare a ordinii şi a perfecţiunii de tip renascentist. Recunoscut ca atare, oficial. Numeroase instituţii de stat sau private, dar şi străzi din toată România îi poartă, în prezent, numele.
Tipograf iscusit, autor de lucrări, gravor, teolog, ctitor de lăcaşuri de cult şi biblioteci, episcop şi mitropolit român, Antim Ivireanul a fost o personalitate culturală remarcabilă a ultimelor decenii de secol XVII şi început de secol XVIII. Un cărturar între două veacuri pline de istorie, dar a cărui trăire pământească a fost transferată veşniciei. Lucrările lăsate şi suferinţa îndurată prin tortură, înaintea morţii, l-au făcut nemuritor.
Anul 2016 a fost declarat drept Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti din cadrul Patriarhiei Române, dar şi Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox. Pentru mai multă precizie, decizia Bisericii Ortodoxe Române privind aceste comemorări a fost urmarea unei iniţiative, din cursul anului trecut, a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
De ce este importantă o astfel de rezoluţie? Pentru că Antim Ivireanul nu este doar numele unei biblioteci, străzi, şcoli sau tipografii. Pentru că nu este suficient doar să-i pomeneşti numele pe o carte sau pe o inscripţie ca să demonstrezi că acorzi cuvenit respect pentru munca şi dăruirea răspândite către cei din jur ale unui om care a sfârşit în chinuri groaznice (pentru că a nutrit permanent o atitudine făţişă antiotomană) purtând credinţa apărării drepturilor Bisericii Ortodoxe şi a poporului român.
Şi o astfel de iniţiativă mai este de apreciat pentru că trebuie înţeleasă intens legătura care a existat între creaţia literară, evoluţia tehnicii tipografice şi atmosfera profund religioasă a secolelor trecute. Pentru că istoria se poate uita dacă nu este reamintită.
Adus de Constantin Brâncoveanu în Ţara Românească, la sfârşitul deceniului opt al secolului XVII, călugărul Antim Ivireanul a învăţat limba română şi cea slavonă, apoi a deprins meșteşugul tiparului. La scurt timp, i s-a încredinţat conducerea tipografiei domneşti din Bucureşti, în care a demarat tipărirea de cărţi de cult, dar şi laice. Tot Antim Ivireanul, cel care a avut un rol însemnat în introducerea definitivă a limbii române în slujbele bisericeşti, a înfiinţat prima bibliotecă publică în Bucureşti, în secolul XVIII.

vineri, 9 ianuarie 2015

Tractorul 100% electric: costuri de utilizare de 10 euro/zi și o autonomie de 12 ore

Prezentat de o firmă din Franța ca prototip în urmă cu doi ani, tractorul electric 100% destinat viticulturii este deja o realitate și se află în faza de producție, fiind destinat  comercializării. O întreprindere familială a jucat pe cartea inovației și a realizat un utilaj agricol în premieră mondială.

 „Utilajele agricole puse în mișcare de energia electrică reprezintă viitorul. Pentru agricultor înseamnă realizarea de economii în consumuri energetice și  la capitolul întreținere, iar pentru planeta noastră discutăm de reducerea amprentei de carbon. Și toată lumea câștigă!”, spune cu entuziam  Aurélien Kremer, reprezentat al înreprinderii producătoare de tractoare electrice. Tractorul denumit T4E reprezintă o adevărată revoluție în sectorul viticol. O astfel de inovație fundamentează, de altfel, conceptul viticulturii durabile.
Foto: Kremer Energie

Kremer Énergie este o întreprindere familială care funcționează  în mica comună  Oeuille, cu nici 270 de locuitori, din nord – estul Franței, în departamentul  Marne (regiunea Champagne-Ardenne). Aici s-a lansat,  în anul 2008, conceptul  tractorului destinat viticulturii (tractor încălecător pentru rânduri de vie) acționat integral electric.  Ce a însemnat acest proiect? Peste 700.000 de euro investiți, 5.000 de ore de proiectare, un colectiv de lucru care a fluctuat de la doi la șase salariați și un parteneriat cu producătorul de șampanie  Moët & Chandon și care a sprijinit procesul de realizare al motorului electric propriu-zis, astfel încât acesta să corespundă cerințelor agricultorilor.

Tehnologii avansate pentru testarea rezistenţei clădirilor la seisme

Cum poţi construi şi proteja o clădire, care adăposteşte echipamente sensibile de tipul serverelor sau reţelelor de calculatoare, amplasată într-o zonă supusă seismelor cu periodicitate şi intensitate ridicate? Cercetătorii de la Universitatea din Buffalo (SUA), susţinuţi de Yahoo Labs, National Science Foundation şi câteva grupuri industriale americane caută soluţiile la o astfel de problemă şi efectuează o serie teste pentru dezvoltarea unor tehnologii pentru construcţia unor structuri rezistente la cutremure. 
Foto: National Science Foundation

 În general, în regiunile cu risc seismic ridicat, proiectarea şi montarea unor noi instalaţii sau facilităţi în clădiri se realizează prin integrarea acestora în cadrul unor sisteme de protecţie pasivă, care asigură însă doar o protecţie de ansamblu la cutremure. Dar facilităţile deja existente în astfel de situaţii sunt chiar fundaţiile fixe convenţionale ale clădirilor şi care amplifică mişcările generate de cutremur, spre echipamentele sensibile montate la interior. Cercetările americanilor de la Universitatea din Buffalo vizează tocmai protejarea acestor echipamente, având în vedere şi ansamblul construit. 
 Inginerii-cercetători au utilizat la teste mai multe dispozitive pe care au instalat 40 de servere donate de Yahoo Labs. Serverele de calculator au fost montate în mai multe configuraţii, pe o platformă izolată de simulare seismică. Ramele-suport au fost apoi supuse unor variate mişcări tridirecţionale şi monitorizate pentru a putea analiza efectele unui cutremur. 

miercuri, 17 decembrie 2014

Din seara zilei de 22 decembrie 1989, în Comitetul Central

Imagine din seara de 22-23 decembrie 1989, la Comitetul Central-aripa UTC, etajul 1. Fotografia este realizată de Ion Laurențiu.


Foto: Ion Laurențiu
Foto: Ion Laurențiu

În imagine: Romulus Cristea, Cristi Crăciun, George Grosu, M. Mihalache, V. Lupu, Sorin Dan și alții.

joi, 20 martie 2014

Emisiune TVR Internațional. Despre pariul cu agricultura, la “România dus-întors”

Ediţia de joi 20 martie a emisiunii “România dus-întors” abordează agricultura şi perspectivele acestui sector în următorii 7 ani. De la ora 22.00, la TVR Internațional, Gabriela Dumbravă abordează tema schimbărilor din agricultură și ne arată cât de viabilă este investiția în acest sector. Invitații din studio: Romulus Cristea - jurnalist revista Agrointel; Daniel Botănoiu - secretar de stat în Ministerul Agriculturii; Marcel Cucu - vicepreşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Brăila
romania-dus-intors-ed_89021800 

* Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil. Peste jumătate dintre cetăţenii Uniunii Europene consideră că agricultura este foarte importantă pentru viitor. Aşa arată un sondaj publicat de Comisia Europeană şi efectuat cu ocazia modificărilor aduse Politicii Agricole Comune adoptate de Parlamentul European la sfârşitul anului trecut.
Noile prevederi pentru perioada 2014-2020 pun accent major pe protecţia mediului, pe sprijinirea tinerilor şi micilor fermieri cumva în detrimentul celor mari pentru care ajutoarele vor fi plafonate. Autorităţile de la Bucureşti pregătesc în această perioadă Planul Naţional pentru Dezvoltare Rurală care trebuie să se racordeze la politica europeană, dar trebuie să ţină cont şi de realităţile româneşti.

marți, 3 decembrie 2013

Comitetul Central 1989

O imagine din sediul Comitetului Central (CC-UTC), Bucureşti, strada Oneşti. O fotografie realizată de Ion Laurenţiu, în luna decembrie 1989.


In imagine, in centru, pe rândul doi - Romulus Cristea. Mai sunt în fotografie: George Grosu, Ioan Toma, Cristi Crăciun,Mioara Mihalache, Florin Prunescu şi alţii

joi, 2 mai 2013

Cum să faci profit dintr-o fermă de iepuri

Crescătorii mari de iepuri pentru carne se pot număra pe degetele de la o mână.
O fermă de iepuri este o afacere profitabilă care poate susţine în zonele unde funcţionează şi alte activităţi conexe şi poate asigura cel puţin 2-3 locuri de muncă permanente, spune Marius Coblişan, care deţine o crescătorie de iepuri în satul Ruginoasa din Sălaj.

ferma de iepuri
Încă din 2005, Marius Coblişan (40 de ani) de profesie inginer zootehnist şi-a dorit o afacere în domeniul agroozotehnic. A început să-şi cumpere teren la Ruginoasa, a adunat 2,2 hectare şi s-a pus pe treabă. A început să cultive lucernă, sparcetă, golomăţ şi alte plante furajere.
„La început speram să fac piscicultură, dar suprafaţa de teren era insuficientă. Aşa că am m-am apucat să-mi creez o bază furajeră proprie cu leguminoase şi graminacee perene. De atunci, cultiv lucernă, golomăţ, sparcetă care au o rentabilitate deosebită, semeni o dată şi timp de cinci-şase ani coseşti de 3-4 ori pe an. Prin 2009, am început afacerea cu iepuri, mai precis am pus pe picioare o fermă tradiţională de creştere a iepurilor”, povesteşte Marius Coblişan.
Inginerul zootehnist spune că afacerea a demarat cu multă muncă. A avut diverse locuri de muncă. Zece ani a fost angajat la abatorul de stat din Cluj. Pentru a aduna banii necesari deschiderii fermei de iepuri, a lucrat ca şofer în transporturi internaţionale având avantajul unui carnet de conducere profesionist.

Hibrid de carne produs în fermă gospodărească

„Am pornit cumpărând 20 de iepuri aşa-zişi ţărăneşti, iepuri pe care îi ştiţi de prin gospodăriile ţăranilor. Am depus la consiliul judeţean două proiecte pentru două hale care au fost autorizate şi au primit toate avizele necesare. Afacerea o gândeam şi atunci şi acum ca fiind una cu dezvoltare permanentă. Cele două proiecte depuse sunt conform cerinţelor Uniunii Europene cu asigurarea standardelor de igienă şi de bunsăastare a animalelor. Încă sper să ajung la amploarea unei afaceri intensive de creştere a iepurilor pentru carne”, a precizat Marius Coblişan.